Așa cum am mai scris, există mulți copii (aproape toți) cu vârste între 2 și 5 ani care periodic refuză diferite alimente. Asta nu e fi o problemă foarte mare (în afară de supărarea mamei care se străduiește să gătească ceva bun) dacă copilul refuză doar câteva alimente dintr-o grupă alimentară și nu întreaga grupă de alimente.
Dar ce ne facem cu un copil care refuză să mănânce legume (orice legumă!) sau care nu vrea să se atingă de carne. Este mult mai dificil să-i asigurăm nutrienții necesari.
Soluția ar fi să introducem cantități mici din alimentele respective în mâncărurile preferate ale copiilor noștri.
Unele din preparatele pe care micuții nu le prea refuză sunt produsele de panificație: chifle, felii de pâine sau tarte.
Iată 2 rețete de chifle delicioase cu ajutorul cărora putem introduce (măcar) câteva legume în alimentația copiilor mici.
Ideal ar fi ca, pe măsură ce se obișnuiesc cu gustul legumelor, să le explicăm ce ingrediente se regăsesc în aluat. Astfel, după ce trece perioada dificilă, ei vor fi învățat că trebuie să mănânce variat.
Rețeta 1 de chifle delicioase cu legume: Chifle cu dovleac
Ingrediente:
-300g dovleac copt
-500g făină
-1 plic drojdie
-1 linguriță zahăr
-100ml de apă călduță
-2 linguri ulei de măsline
-1 ou bătut pentru uns aluatul
– +/- sare (pentru copiii cu vârsta peste 1-2 ani)
– +/- semințe susan sau mix de semințe diverse (pentru copiii cu vârsta peste 3 ani! pentru că cei mici se pot îneca cu semințele)
Mod de preparare:
-Mixăm dovleacul până obținem un piure fin,
-într-un bol dizolvăm drojdia și zahărul în apa caldă și lăsăm 5 minute,
-apoi răsturnăm amestecul de apă și drojdie peste piureul de dovleac și amestecăm bine,
– la sfârșit adaugăm făina și sarea și frământăm până obținem un aluat elastic,
-lăsăm să crească aluatul până își dublează volumul.
-Rupem bucațele de aluat și modelăm biluțe pe care le așezăm într-o tavă pe hârtie de copt (dimensiunea biluțelor o stabilim în funcție de mărimea aproximativă a unei chifle pe care copilul nostru o poate mânca la o gustare),
-ungem chiflele cu ou și eventual presărăm cu semințe,
-apoi introducem tava în cuptorul preîncălzit la 200°C pentru 20-30 minute (în funcție de mărimea chiflelor timpul de coacere poate varia).
Asta este tot! Chiar și fără sare aceste chifle au un gust plăcut, ușor dulce, datorită dovleacului.
Rețeta 2 de chifle delicioase cu legume: Chifle cu legume colorate
Ingrediente:
-2 ouă
-250 ml lapte
-1 plic drojdie uscată
-1 linguriță zahăr
-60 ml ulei
-400g făină
-1 linguriță sare
-legume colorate: 1 ardei roșu sau galben/1 morcov/ 10 măsline fără sâmbure/fire de ceapă verde sau altele după preferință
-încă 1 ou bătut pentru unsul aluatului
Mod de preparare:
-batem cele 2 ouă cu telul,
-apoi adaugăm laptele călduț, drojdia, zahărul și uleiul,
-la sfârșit adaugăm făina și sarea și frământăm bine până obținem un aluat elastic,
-lasăm să crească până când își dublează volumul,
-tocăm fin legumele (sau le mărunțim la robot). Scopul este să le tăiem atât de mic încât mofturoșii noștri să nu protesteze și să refuze chiflele, dar totuși bucățelele de legume să fie vizibile ca să îi obișnuim pe cei mici cu ele.
-amestecăm aluatul dospit cu legumele,
-acoperim o tavă cu hârtie de copt,
-din aluat rupem bucățele pe care le modelăm sub formă de bile și pe care le așezăm pe tavă,
-mai lăsăm 30 minute aluatul la dospit,
-apoi ungem aluatul cu oul bătut
-și introducem tava în cuptorul preîncâlzit la 200°C pentru 20-30 minute (în funcție de mărimea chiflelor).
Poftă bună!