gluten,grâu

Cu gluten sau fără? Care sunt recomandările actuale

Unul dintre subiectele mult discutate (și disputate) referitoare la alimentația în primul an de viață este cel al momentului introducerii glutenului. Recomandările s-au schimbat de mai multe ori în ultimii ani, iar mamele (pe bună dreptate) pot fi derutate.

Ce este glutenul și de ce este el important?

Glutenul reprezintă proteina prezentă în anumite cereale precum grâul (în cantitate mare), dar și orz, ovăz, secară. Orezul, porumbul sau meiul nu conțin gluten.

La persoanele predispuse genetic, consumul de gluten poate duce la apariția bolii celiace, boală autoimună cronică, cu repercursiuni asupra creșterii și dezvoltării normale ale copiilor afectați și cu complicații grave ce apar în timp. Tratamentul constă în eliminarea glutenului din dietă, în acest mod tubul digestiv își recapată funcția normală, iar complicațiile vor fi evitate.

Cu scopul de a preveni sau întârzia apariția bolii celiace, studiile clinice s-au îndreptat asupra etapei de diversificare a sugarului, în încercarea de a stabili o legătură între momentul introducerii glutenului și declanșarea bolii.

 

Ce spun studiile medicale?

În 2008, pe baza dovezilor obținute până în acel moment, comitetul de nutriție al ESPGHAN a recomandat introducerea glutenului în alimentația bebelușului după vârsta de 4 luni și nu mai târziu de 7 luni, mergând în paralel cu alăptatul.

Studiile medicale efectuate ulterior au arătat că întârzierea introducerii glutenului în alimentație va întârzia întradevar debutul bolii, dar incidența sa va rămâne aceeași la vârsta copilăriei. Să nu uităm că boala celiacă este determinată genetic, așadar copiii predispuși să o facă, o vor face, indiferent dacă glutenul a fost introdus la 6 luni sau la 12 luni. Singurul lucru care se schimbă este doar momentul declanșării ei.

 

Pornind de la această constatare, recomandarea actuală (din martie 2016) a Societății Europene de Nutriție este că putem introduce glutenul în alimentația sugarului în orice moment între 4 și 12 luni, în cantități mici ce vor fi crescute progresiv (cantitățile optime rămânând a fi stabilite prin studii medicale viitoare).

 

Ghidul ESPGHAN poate fi consultat aici.

© Nutriţie pediatrică

Distribuie acest articol:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.